Dezvoltată de o mamă și testată pe copii săi!


miercuri, 3 iulie 2013

7 sfaturi simple pentru a obişnui uşor bebeluşul cu oliţa



Una dintre provocările noastre ca şi părinţi este obişnuirea copilului nostru cu oliţa şi faptul să putem alege din multiplele de păreri existente. Sunt unii care susţin faptul că un bebeluş de o săptămână sau două săptămâni deja semnalează nevoile sale, alţii însă folosesc scutece şi la copii de 4-5 ani spunând că, copilul “are încă nevoie de ele”.
Adevărul este că mai devreme sau mai târziu trebuie să ajutăm copilul în procesul de dezobişnuire.
Site-ul eHow.com cuprinde în 6 puncte informaţiile importante. Plus o părere personală.

1. Încearcă să evaluezi dacă este pregătit.
Sunt semne speciale care îţi arată dacă copilul tău este pregătit să facă în oliţă, de exemplu dacă scutecul lui este uscat pe o perioadă din ce în ce mai lungă. Acest lucru indică faptul că îşi poate ţine urina până la un anumit moment. Funcţionarea regulată a intestinelor este vitală de asemenea, şi se ivesc situaţii în care el însuşi cere ca scutecul murdar cu caca să fie schimbat şi chiar îţi poate spune că vrea să folosească toaleta, având pe el scutecul. Toate acestea demonstrează faptul că deja este conştient că treaba mare se face la toaletă. Copilul poate cere ca, el să poarte chiloţei şi să folosească toaleta pentru adulţi în loc de oliţă.
Maturitatea fizică şi psihică, ca şi acceptarea oliţei contribuie la procesul de dezobişnuire, ca el să fie scurt şi fără obstacole.
2. Achiziţionează o oliţă!
Asta poate să fie o oliţă tradiţională, din plastic, care se poate pune pe jos, dar este bine şi dacă alegem un scăunaş care se poate pune pe wc. Toate astea pentru ca şi copilul să poată să steie comod pe wc în ciuda mărimii lui mici.
3. Cumpără mai mulţi chiloţei!
Având în vedere faptul că, în prima perioadă o să aibă loc accidente mai mici sau mai mari, nu strică să cumpărăm mai mulţi chiloţei ca să nu trebuiască să pornim maşina de spălat de fiecare dată când copilaşul o comite. Putem chiar să exagerăm un pic: adică să-i explicăm ce bine este că poartă deja chiloţei pentru copii mai mari şi să-l felicităm mereu dacă a reuşit să se ţină chiar dacă pentru o perioadă mai scurtă.
4. Alintă-l!
Să-l premiem cu ceva în caz că foloseşte oliţa! Acesta poate să fie un autocolant sau putem să-i spunem o poveste, pe care le merită chiar şi atunci dacă stă numai pe wc, merge la baie sau nu a făcut nimic în chiloţei. Ori cât de mic ar fi succesul, pe lângă premiu, felicită-l mereu pentru rezultat!
5. Ajută-l să folosească oliţa!
La început du-l tu la baie şi felicită-l sau răsplăteşte-l dacă chiloţelul este uscat şi dacă a folosit oliţa! Dacă din punct de vedere fizic este pregătit să facă în oliţă, atunci va deveni foarte repede firesc faptul ca el să ceară de la sine să meargă la toaletă. Şi tu trebuie să fii atentă la semnalele pe care le transmite atunci când are nevoie să meragă la toaletă. Astfel de semnale pot fii când copilul se fâstâceşte sau îşi atinge organul genital, sau devine ditr-o dată tăcut şi se concentrează altundeva atunci când se joacă. Dacă recunoşti semnalele, du-l repede la baie şi felicită-l din nou pentru faptul c-a folosit oliţa !
6. Fii întotdeauna optimistă!
Este important să-l încurajezi chiar şi atunci când o comite. Până când copilaşul ajunge să facă întotdeauna în oliţă pot trece săptămâni sau luni de zile şi de aceea nu trebuie să exagerăm atunci când în această perioadă apar mici accidente. Să îndepărtăm rezultatul şi să-l încurajăm spunându-i că, în viitorul apropiat va reuşi să facă în oliţă.
Dacă îţi doreşti ca şi copilul să facă într-un timp scurt în oliţă, este important faptul să aştepţi până când este pregătit pentru această sarcină şi să nu-l faci să se simtă vinovat atunci când o comite.

Plus o părere personală:

M-a tot preocupat faptul următor: cum să-mi dau seama dacă copilul meu este pregătit sau nu pentru această sarcină? Ceea ce am obeservat la fetiţele mele a fost faptul următor: când au observat că nevoia este anticipată de un fel de irascibilitate şi eu le-am ajutat ca şi ele să devină conştiente de acest sentiment de irascibilitate atunci procesul de- a face în oliţă a devenit brusc foarte simplu.
Adică dacă simte în mod regulat că face pipi( în scutecul din material plastic nu simte acest lucru!), atunci după câteva ori( acestea fiind după 2 săptămâni, din cele experimentate) copilul face legătura şi devine conştient de faptul că înainte de a-şi face nevoile apare procesul de irascibilitate. Şi El şi Noi observăm deja acest proces de irascibilitate. Deci, să lăsăm copilaşul să stea goluţ, în chiloţei sau într-un scutec din material textil.

Îţi poţi comanda pachetul tău de scutece lavabile Trezy la adresa de e-mail: office@trezy.ro sau la numărul de telefon: 0743 134 891. Urmează-ne pe facebook: www.facebook.com/trezyscutece

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu